Istoricul localităţii

Istoricul comunei se pierde în negura veacurior și este strâns legat de Mănăstirea Pîngarați, ctitorie a domnitorului Alexandru Lăpușneanu, care a domnit în Moldova între anii 1552 - 1561 și 1564- 1568.
În anul 1432, în timpul domniei lui Iliaș Vodă, fiul cel mare a domnitorului Alexandru cel Bun, sihastrul Simion, însoțit de câțiva călugări, s-a retras de la Mănăstirea Bistrița și a venit pe aceste meleaguri (pe coasta muntelui Paru, aproape de pârâul Pîngarați). Pădurile dese de fag și brad, departe de orice așezare omenească oferea acestor sihaștri un loc minunat de liniște, post și rugăciune. Așa au petrecut timp de 29 ani, trăind în bordeie sub pământ.
Sihastrul Simion și ceilalți călugări care s-au stabilit la poalele muntelui Paru sunt considerați primii locuitori ai comunei Pîngarați.
În anul 1461, cu ajutorul domnitorului Ștefan cel Mare, sihastrul Simion construiește o biserică din lemn, iar din anul 1508, cuviosul Amfilohie va păstori peste o jumătate de secol mica obște formată din 40 de sihaștri. În timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu în locul bisericii din lemn (incendiată de turci) se ridică biserica din piatră și zid împrejmuitor. Biserica este înzestrată și ridicată imediat la rang de mănăstire.
Ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu a fost întărită și dezvoltată de-a lungul anilor de Petrea Șchiopul, Aron voievod, leremia Movilă. Cea mai puternică dezvoltare a mănăstirii s-a petrecut în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 -1653), când proprietațile și moșiile mănăstirii s-au mărit considerabil.
În această perioadă asistăm la apariția primelor așezări sătești, la început în zona mănăstirii (satul Pîngarați) iar mai târziu și în zona celorlalte sate Pîngărăcior și Stejaru.
După unele informați, satele Oantu și Poiana s-au constituit, în mare parte, cu populație venită din Ardeal, pe la a doua jumătate a sec. al XVlII-lea. De fapt nume de locuitori din aceste sate precum Andras, Ungureanu, Bargaoanu, Gabor (nume pe care le poartă foarte mulți locuitori) întăresc ipoteza migrației acestei populații din Ardeal.
Și în satul Preluca, pe lângă locuitorii autohtoni, la începutul sec. al XIX -lea, au venit și s-au stabilit aici populație din zona actualului județ Bacău, în mod deosebit ceangăi. Nume ca : Tzoca, Boldizsar, Zlat, Kalanios, Copot (nume pe care nu le întâlnim în celelalte sate ale comunei), sunt edificatoare.
Dupa anul 1864, din punct de vedere administrativ-teritorial, comuna Pîngarați făcea parte din plasa Muntele, era așezată de o parte și de alta a râului Bistrița și cuprindea următoarele sate și cătune : Pîngaraț, Stejaru, Brates, Gheuca, Pîngărăcior, Scăricica, Lunca Strâmbului, Vădurele și Mănăstirea Bisericani.
Comuna se învecina cu comunele : Bicaz, Doamna, Vaduri, Mesteacăn și hotarul cu Transilvania.
La împroprietărirea din anul 1864, un număr de 298 țărani din comună au primit loturi de teren.
Populația era de aproximativ 2000 suflete și erau în jur de 620 de case. Principalele ocupații erau : creșterea vitelor, plugăritul și într-o mică măsură cărăușia. Comuna deținea 600 ha pășuni și 260 ha teren arabil. În gospodăriile Țăranilor erau 4650 capete vite.
Comuna avea patru biserici, o școală cu un singur învățător, trei fierăstraie purtate de apă, șapte mori, o piua pentru bătut sumani, două fierarii, patru băcănii și mai multe cârciumi.
În perioada 1900 - 1918 structura teritorială a suferit modificări : satele Lunca Strîmbului, Stejaru și Brates au trecut la comuna Tarcău iar Secu și Vădurele la comuna Viișoara (în prezent Alexandru cel Bun).
Locuitorii se ocupau cu îndeletnicirile tradiționale : creșterea vitelor, cărăușia, plugăritul. Erau în comună, dar într-un mic : fierari, potcovari, tâmplari, rotari, cojocari, crescători de albine. Femeile țeseau covoare și coseau costume populare. Apar acum și primele inițiative cooperatiste : Banca populară "Silvestru Bălănescu", în anul 1901 și cooperativa de consum " Pîngarați ", în anul 1907.
între cele două războaie mondiale, structura comunei, ocupațiile locuitorilor și modul de viață nu au suferit modificări importante. Prin înființarea unor fabrici de prelucrare a lemnului (fabrica de lemn de rezonanță de la Bocancea, o fabrica de mucava si apoi de cherestea la Pîngarați ) au apărut ocupații noi. O parte a locuitorilor din comună lucrau în aceste fabrici iar alți în exploatările forestiere din satele Pîngărăcior și Oantu.
Prin comună trecea linia ferată îngustă (cu ecartament de 1 m) Tarcău -Piatra Neamț, construită de societatea germana GETZ. Linia ferată asigura transportul materialului lemnos, bușteni și cherestea de la fabrica Tarcău la Piatra Neamț. O ramificație a acestei linii exista în satul Oantu pentru transportul buștenilor de la exploatarea forestieră de aici. Garniturile de tren care transportau material lemnos aveau și unul sau două vagoane pentru transport persoane, facilitând astfel deplasarea locuitorilor din comuna la cel mai apropiat oraș, Piatra Neamț.
După cel de al doilea război mondial în viața economică și socială a comunei s-au produs mutații importante. Evenimentele petrecute la nivel național (reforma agrară, națonalizarea, reformele monetare) au influențat și modul de viață al locuitorilor din comună.
Cei care au luptat în al Doilea Război Mondial, au fost împroprietăriți cu teren agricol. Locuitorii care erau înstăriți au fost declarați „chiaburi", fiind obligați să plătească impozite mai mari și erau lipsiți de unele drepturi.
Comerțul a fost complet cooperativizat. Comuna fiind situată în zona de munte, nu a fost cooperativizată, iar încercările de constituire a „Întovărășirilor agricole" au eșuat.
După 1956 a început construcția șoselei naționale Piatra Neamț - Bicaz (actual DN 15) și a căii ferate Bacău - Bicaz, ambele căi de transport traversează comuna de la vest la est.
În comună s-au construit trei poduri din beton și unul din fier pentru calea ferată, toate pentru traversarea râului Bistrița. S-au amenajat drumuri forestiere în satele Pîngărăcior (15 Km) și Oantu (12 km).
Prin ordin al Ministrului învățământului nr. 2271 din 05.11.1958, in incinta Mănăstirii Pîngarați s-a înființat Stațunea de cercetări biologice, geologice și geografice „STEJARUL", instituție organizată în cadrul Universității "Alexandru loan Cuza" din Iași. Stațiunea STEJARUL a funcționat pe raza comunei noastre până în anul 1981, când și-a mutat sediul în municipiul Piatra Neamț.
După anul 1955, comuna s-a transformat într-un șantier : s-au declanșat lucrările de construire a hidrocentralei din satul Stejaru ( prima amenajare hidroenergetică din țară ) și apoi a microhidrocentralei de la Pîngarați.
În satul Stejaru s-au construit blocuri de locuințe, magazin alimentar, restaurant, cinematograf piață pentru produse agroalimentare. Blocurile de locuințe au fost racordate la rețeaua de alimentare cu gaze naturale. S-a înființat halta CFR Stejaru.
O parte a locuitorilor satului Pingarați au fost strămutați. În această zonă fiind creat lacul de acumulare Pîngarați - cel mai important ecosistem acvatic din comună.
Hidrocentrala de la Stejaru a fost pusă în funcțiune în anul 1961 iar cea de la Pîngarați în 1964.
În satul Stejaru (Bocancea) a fost înființată o unitate de mecanizare și transport forestier, în satele Pîngărăcior și Stejaru s-au amenajat depozite pentru prelucrarea primară a lemnului.
În satele Pîngărăcior și Oanju, punctele de exploatare forestieră au continuat să funcționeze. Toate cele șase sate ale comunei au fost electrificate.
S-au creat multe locuri de muncă pentru cetățenii din comună în : construcții, transport, prelucrarea lemnului, industria energetică, comerț.
S-au construit peste 275 case noi. În centrul comunei s-a construit un bloc de locuințe cu două etaje, pentru a stabiliza în comuna persoanele din sănătate și învățământ.
Începând cu anii 70 în comună s-au construit școli noi, în cinci din cele șase sate ale comunei și s-a extins clădirea școlii coordonatoare. S-au construit cămine culturale în satele Pîngarați și Pîngărăcior și o sală de festivități în satul Oantu. În satele Pîngărăcior, Oantu, Pîngarați și Stejaru funcționau cinematografe sătești, cu câte un singur aparat de protecție.
A crescut puterea de cumpărare a populației, astfel mulți locuitori și-au achiziționat mobilă nouă, mașini de cusut, televizoare, aparate radio, biciclete. Un număr mic de familii și-au cumpărat autoturisme.
Evenimentele din decembrie 1989 au determinat schimbări semnificative și în dezvoltarea și evoluția comunei Pîngarați.
În conformitate cu Legea nr. 18/1991 au fost puși în posesie cu suprafețe de teren (păduri, arabil) peste 270 de locuitori și 17 parohii, schituri și mănăstiri din comună dar și din alte localități : Costisa, Urecheni, Hangu, Brostent - Drăgănești, Alexandru eel Bun.
După o perioadă de instabilitate socio-economică (1990 - 1996) urmează o perioadă de stabilizare, apoi chiar de creștere după anul 2000.
Începând cu anul 1992 s-a constatat o creștere a populației totale din comună (5100 locuitori în 1992, 5314 la recensământul populației și locuințelor din anul 2002).
Au apărut peste 100 gospodării noi, s-a dezvoltat un fond nou de locuit, prin realizarea de clădiri individuale, marea majoritate tip vilă. Cele mai multe dintre acestea sunt dotate cu amenăjari moderne : băi, piscine, chioșcuri de grădină, alei iluminate etc.
Mulți locuitori și-au recondiționat și extins locuințele existente și și-au dotat gospodăriile cu noi anexe : bucătării de vară, garaje, magazii.
După anul 1990 mulți cetățeni din alte zone s-au stabilit în comună, construindu-și aici locuințe permanente. Alții și-au construit case de vacanță unde iți petrec concediile sau vin numai în week-end.S-au realizat mai multe obiective de utilitate publică : alimentare cu apă potabilă, printr-un program SAPARD, în satele Pîngaracior, Preluca, Oanfu și Poiana, alimentarea cu apă potabilă în zona Ștejaru (Bocancea), dispensar medical în satul Oanfu, trei biserici de cult ortodox, o biserică de cult adventist și o biserică de cult penticostal.
S-au modernizat școlile din comună cu mobilier, tâmplărie termopan, încalzire centrală.
A crescut numărul societăților comerciale cele mai multe din comerț dar și din alte domenii : transport,mobilă, tâmplărie, cherestea, mangal, tricotaje, croitorie.
În anul 2007 s-au deschis și primele pensiuni în satele Oanju și Pîngarați.