Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Mănăstirea Pângărați

Mănăstirea Pângărați este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din județul Neamț. Acest așezământ de veche tradiție de pe valea Bistriței se afla puțin mai la răsărit de Muntele Botosanu, pe malul stâng al părăului Pângărați. Locașul monahal își are începuturile în secolul al XV-lea, când pe aceste locuri trăiau călugări sihaștri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfanțului Ștefan cel Mare.

Numele mănăstirii provine de la un oarecare călugăr Pangratie, după mărturia istoricului Nicolae Iorga, care mărturisește „se pare a fost un pustnic de demult, dând numele părăului din apropiere”. Același istoric spune că termenul „pângărați” nu are „nici un amestec cu ideea de pângărire”.

În anul 1460, Cuviosul Simeon de la Pângărați a ridicat prima biserică din lemn, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, aceasta fiind incendiată însă de turci, în anul 1476. Se pare că în timpul expediției lui Mahomed al II-lea, din vara anului 1476, obștea monahală de la Pângărați a trecut prin momente de grea încercare. Probabil, un grup de turci răzlețit după pradă în această parte a dat foc bisericii, iar călugării s-au ascuns în munți, trecând apoi în Transilvania unde au rămas până la încetarea războiului.
Mai târziu, schitul este transformat în mănăstire, de voievodul Alexandru Lăpușneanu, care zidește în locul bisericii din lemn o biserica din piatră, cu arhitectură unică, ce a rezistat până în zilele noastre.

Biserica cea veche a mănăstirii din Pângărați a fost zidită deci din piatră, în anul 1560, de către evlaviosul domn Alexandru Lăpușneanu, și s-a sfințit de către mitropolitul Grigorie al Sucevei, în anul 1560, după cum ne istorisește pisania mănăstirii: „Cu bunavoirea lui Dumnezeu și cu sporirea Prea Sfântului Duh și cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit și s-au sfințit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic și s-au sfințit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068, din porunca lui Alexandru Voievod.”
Pornind de la o mica suprafață de teren atribuită de Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Pângărați va ajunge în mai puțin de un secol, prin danii și cumpărături, unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistriței, rivalizând prin putere și bogăție cu toate mănăstirile învecinate și în primul rând cu Mănăstirea Bisericani.

Așezarea monahală de la Pângărați va apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o într-un document emis de cancelaria lui Petru Șchiopul, la 9 iulie 1577. Din acea perioada a rămas faima iconarilor de la Pângărați, câteva dintre icoanele de o mare frumusețe putându-se vedea și astăzi la ușile împărătești ale iconostasului. Ele aparțin marii școli iconografice autohtone din epoca de vârf a Moldovei medievale.

În anul 1642, marele vistier Dumitru Șoldan va construit turnul clopotniță. Alte înnoiri s-au adăugat în secolul al XIX-lea, de către egumenul Macarie, care a transformat tainiță subsolului în biserică și a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest, unde se află stăreția, trapeza și biblioteca.

La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Pângărați constituia unul dintre puținele adăposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Românului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racoviță, când cătanele austriece invadaseră țara.

În anul 1850, starețul Varnava restaurează mănăstirea și construiește noi clădiri. Tradiția locului îi consemnează printre cei mai renumiți egumeni pe Cuviosul Simeon și urmașul sau, Cuviosul Amfilofie, fiind cinstiți în zonă ca sfinți. Racla cu moaștele Cuviosului Simeon a fost dusă de Ștefan cel Mare și Sfânt în cetatea de Scaun a Sucevei.

După anul 1863, viață monahală slăbește tot mai mult în Mănăstirea Pângărați, dar sfintele slujbe și firul vieții duhovnicești au continuat neîntrerupt până astăzi. Mănăstirea, închisă în anul 1960, se reactivează ca schit abia în anul 1990, iar după doi ani încep lucrările de restaurare la acoperiș, fațadele exterioare, ferestre și turnul clopotniței. Pentru început, fondurile au fost asigurate de Mănăstirea Bistrița, de care a ținut Schitul Pângărați, până să primească statutul de mănăstire pe care îl are azi.

Biserica veche este o construcție masivă din piatră, care pare mare în exterior, dar este puțin spațioasă în interior; sunt de fapt doua biserici suprapuse, cea de la subsol, închinată inițial Sfinților Apostoli Petru și Pavel, are intrarea prin sud, cea de sus, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, hramul principal al mănăstirii, are intrarea prin partea nordică.

Biserica de deasupra, în formă de cruce, nu are turla. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit și alta la nord, în zona proscomidiarului. Catapeteasma din lemn este sculptată și pictată de starețul mănăstirii, în anul 1778. Naosul are absidele foarte înguste și puțin adânci. Ferestrele sunt din lemn, mici, duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastră dreptunghiulară la nord și alta la vest. Fațadele exterioare sunt simple, tencuite și văruite în alb pietros. În partea sudică sunt trei contraforturi masive, din piatră.

Ultima actualizare: 10:25 | 5.03.2024

Sari la conținut