Istoricul comunei se pierde în negura veacurilor şi este strîns legat de Mănăstirea Pângărați, ctitorie a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, care a domnit în Moldova între anii 1552 – 1561 şi 1564 – 1568.
În anul 1432, în timpul domniei lui Iliaş Vodă, fiul cel mare a domnitorului Alexandru cel Bun, sihastrul Simion, însoţit de cîţiva călugări, s-a retras de la Mănăstirea Bistriţa şi a venit pe aceste meleaguri (pe coasta muntelui Păru, aproape de pârăul Pângărați). Pădurile dese de fag şi brad, departe de orice aşezare omenească oferea acestor sihaştri un loc minunat de linişte, post şi rugăciune. Aşa au petrecut timp de 29 ani, trăind în bordeie sub pămînt.
Sihastrul Simion şi ceilalţi călugări care s-au stabilit la poalele muntelui Păru sunt consideraţi primii locuitori ai comunei Pângărați.
În anul 1461, cu ajutorul domnitorului Ştefan cel Mare, sihastrul Simion construieşte o biserică din lemn, iar din anul 1508, cuviosul Amfilohie va păstori peste o jumătate de secol mica obşte formată din 40 de sihaştri.
În timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu în locul bisericii din lemn (incendiată de turci) se ridică biserică din piatră şi zid împrejmuitor. Biserica este înzestrată şi ridicată imediat la rang de mănăstire.
Ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu a fost întărită şi dezvoltată de-a lungul anilor de Petrea Şchiopul, Aron voievod, Ieremia Movilă. Cea mai puternică dezvoltare a mănăstirii s-a petrecut în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 – 1653), cînd proprietăţile şi moşiile mănăstirii s-au mărit considerabil.
În această perioada asistăm la apariţia primelor aşezări săteşti, la început în zona mănăstirii (satul Pângărați) iar mai tîrziu şi în zona celorlalte sate Pîngărăcior şi Stejaru.
După unele informaţii, satele Oanţu şi Poiana s-au constituit, în mare parte, cu populaţie venită din Ardeal, pe la a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. De fapt nume de locuitori din aceste sate precum Andraş, Ungureanu, Bârgăoanu, Gabor (nume pe care le poartă foarte mulţi locuitori) întăresc ipoteza migraţiei acestei populaţii din Ardeal.
Şi în satul Preluca, pe lîngă locuitorii autohtoni, la începutul sec. al XIX –lea, au venit şi s-au stabilit aici populaţie din zona actualului judeţ Bacău, în mod deosebit ceangăi. Nume ca : Tzoca, Boldizsar, Zlat, Kalanioş, Copoţ (nume pe care nu le întîlnim în celelalte sate ale comunei), sunt edificatoare.
După anul 1864, din punct de vedere administrativ-teritorial, comuna Pângărațifăcea parte din plasa Muntele, era aşezată de o parte şi de alta a râului Bistriţa şi cuprindea următoarele sate şi cătune : Pângărați, Stejaru, Brateş, Gheuca, Pîngărăcior, Scăricica, Lunca Strîmbului, Vădurele şi Mănăstirea Bisericani. Comuna se învecina cu comunele : Bicaz, Doamna, Vaduri, Mesteacăn şi hotarul cu Transilvania.
La împroprietărirea din anul 1864, un număr de 298 ţărani din comună au primit loturi de teren.
Populaţia era de aproximativ 2000 suflete şi erau în jur de 620 de case. Principalele ocupaţii erau : creşterea vitelor, plutăritul şi într-o mică măsură cărăuşia. Comuna deţinea 600 ha păşuni şi 260 ha teren arabil. În gospodăriile ţăranilor erau 4650 capete vite.
Comuna avea patru biserici, o şcoală cu un singur învăţător, trei fierăstraie purtate de apă, şapte mori, o piuă pentru bătut sumani, două fierării, patru băcănii şi mai multe cârciumi.
În perioada 1900 – 1918 structura teritorială a suferit modificări : satele Lunca Strîmbului, Stejaru şi Brateş au trecut la comuna Tarcău iar Secu şi Vădurele la comuna Viişoara (în prezent Alexandru cel Bun).
Locuitorii se ocupau cu îndeletnicirile tradiţionale : creşterea vitelor, cărăuşia, plutăritul. Erau în comună, dar într-un mic : fierari, potcovari, tîmplari, rotari, cojocari, crescători de albine. Femeile ţeseau covoare şi coseau costume populare. Apar acum şi primele iniţiative cooperatiste : Banca populară “Silvestru Bălănescu”, în anul 1901 şi cooperativa de consum “ Pângărați “, în anul 1907.
Între cele două războaie mondiale, structura comunei, ocupaţiile locuitorilor şi modul de viaţă nu au suferit modificări importante. Prin înfiinţarea unor fabrici de prelucrare a lemnului (fabrica de lemn de rezonanţă de la Bocancea, o fabrică de mucava şi apoi de cherestea la Pângărați ) au apărut ocupaţii noi. O parte a locuitorilor din comună lucrau în aceste fabrici iar alţii în exploatările forestiere din satele Pîngărăcior şi Oanţu.
Prin comună trecea linia ferată îngustă (cu ecartament de 1 m) Tarcău – Piatra Neamţ, construită de societatea germană GETZ. Linia ferată asigura transportul materialului lemnos, buşteni şi cherestea de la fabrica Tarcău la Piatra Neamţ. O ramificaţie a acestei linii exista în satul Oanţu pentru transportul buştenilor de la exploatarea forestieră de aici. Garniturile de tren care transportau material lemnos aveau şi unul sau două vagoane pentru transport persoane, facilitînd astfel deplasarea locuitorilor din comună la cel mai apropiat oraş, Piatra Neamţ.
După cel de al doilea război mondial în viaţa economică şi socială a comunei s-au produs mutaţii importante. Evenimentele petrecute la nivel naţional (reforma agrară, naţionalizarea, reformele monetare) au influenţat şi modul de viaţă al locuitorilor din comună.
Cei care au luptat în al Doilea Război Mondial, au fost împroprietăriţi cu teren agricol. Locuitorii care erau înstăriţi au fost declaraţi „chiaburi”, fiind obligaţi să plătească impozite mai mari şi erau lipsiţi de unele drepturi.
Comerţul a fost complet cooperativizat. Comuna fiind situată în zonă de munte, nu a fost cooperativizată, iar încercările de constituire a „Întovărăşirilor agricole” au eşuat.
După 1956 a început construcţia şoselei naţionale Piatra Neamţ – Bicaz (actual DN 15) şi a căii ferate Bacău – Bicaz, ambele căi de transport traversează comuna de la vest la est.
În comună s-au construit trei poduri din beton şi unul din fier pentru calea ferată, toate pentru traversarea râului Bistriţa. S-au amenajat drumuri forestiere în satele Pîngărăcior (15 Km) şi Oanţu (12).
Prin ordin al Ministrului Învăţămîntului nr. 2271 din 05.11.1958, în incinta Mănăstirii Pângărați s-a înfiinţat Staţiunea de cercetări biologice, geologice si geografice „STEJARUL”, instituţie organizată în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Staţiunea „Stejarul” a funcţionat pe raza comunei noastre până în anul 1981, când şi-a mutat sediul în municipiul Piatra Neamţ.
După anul 1955, comuna s-a transformat într-un şantier : s-au declaşat lucrările de construire a hidrocentralei din satul Stejaru ( prima amenajare hidroenergetică din ţară ) şi apoi a microhidrocentralei de la Pângărați.
În satul Stejaru s-au construit blocuri de locuinţe, magazin alimentar, restaurant, cinematograf piaţă pentru produse agroalimentare. Blocurile de locuinţe au fost racordate la reţeaua de alimentare cu gaze naturale. S-a înfiinţat halta CFR Stejaru.
O parte a locuitorilor satului Pângărați au fost strămutaţi, în această zonă fiind creat lacul de acumulare Pângărați – cel mai important ecosistem acvatic din comună.
Hidrocentrala de la Stejaru a fost pusă în funcţiune în anul 1961 iar cea de la Pângărați în 1964.
În satul Stejaru (Bocancea) a fost înfiinţată o unitate de mecanizare şi transport forestier, în satele Pîngărăcior şi Stejaru s-au amenajat depozite pentru prelucrarea primară a lemnului.
În satele Pîngărăcior şi Oanţu, punctele de exploatare forestieră au continuat să funcţioneze. Toate cele şase sate ale comunei au fost electrificate.
S-au creat multe locuri de muncă pentru cetăţenii din comună în : construcţii, transport, prelucrarea lemnului, industria energetică, comerţ.
S-au construit peste 275 case noi. În centrul comunei s-a construit un bloc de locuinţe ce două etaje, pentru a stabiliza în comună persoanele din sănătate şi învăţămînt.
Începînd cu anii 70 în comună s-au construit şcoli noi, în cinci din cele şase sate ale comunei şi s-a extins clădirea şcolii coordonatoare. S-au construit cămine culturale în satele Pângărați şi Pîngărăcior şi o sală de festivităţi în satul Oanţu. În satele Pîngărăcior, Oanţu, Pângărați şi Stejaru funcţionau cinematografe săteşti, cu câte un singur aparat de proiecţie.
A crescut puterea de cumpărare a populaţiei, astfel mulţi locuitori şi-au achiziţionat mobilă nouă, maşimi de cusut, televizoare, aparate radio, biciclete. Un număr mic de familii şi-au cumpărat autoturisme.
Evenimentele din decembrie 1989 au determinat schimbări semnificative şi în dezvoltarea şi evoluţia comunei Pângărați.
În conformitate cu Legea nr. 18/1991 au fost puşi în posesie cu suprafeţe de teren (păduri, arabil) peste 270 de locuitori şi 17 parohii, schituri şi mănăstiri din comună dar şi din alte localităţi : Costişa, Urecheni, Hangu, Broşteni – Drăgăneşti, Alexandru cel Bun.
După o perioadă de instabilitate socio-economică (1990 – 1996) urmează o perioadă de stabilizare, apoi chiar de creştere după anul 2000.
Începînd cu anul 1992 s-a constatat o creştere a populaţiei totale din comună (5100 locuitori în 1992, 5314 la recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din anul 2002, 5385 la recensământul populaţiei şi locuinţelor din anul 2011).
Au apărut peste 100 gospodării noi, s-a dezvoltat un fond nou de locuit, prin realizarea de clădiri individuale, marea majoritate tip vilă. Cele mai multe dintre acestea sunt dotate cu amenajări moderne : băi, piscine, chioşcuri de grădină, alei iluminate etc.
Mulţi locuitori şi-au recondiţionat şi extins locuinţele existente şi şi-au dotat gospodăriile cu noi anexe : bucătării de vară, garaje, magazii.
După anul 1990 mulţi cetăţeni din alte zone s-au stabilit în comună, construindu-şi aici locuinţe permanente. Alţii şi-au construit case de vacanţă unde îşi petrec concediile sau vin numai în week-end.
S-au realizat mai multe obiective de utilitate publică : alimentare cu apă potabilă, printr-un program SAPARD, în satele Pîngărăcior, Preluca, Oanţu şi Poiana, alimentarea cu apă potabilă în zona Stejaru (Bocancea), dispensar medical în satul Oanţu, trei biserici de cult ortodox, o biserică de cult adventist şi o biserică de cult penticostal.
S-au modernizat şcolile din comună cu mobilier, tâmplărie termopan, încălzire centrală.
A crescut numărul societăţilor comerciale cele mai multe din comerţ dar şi din alte domenii : transport, mobilă, tâmplărie, cherestea, mangal, tricotaje, croitorie.
În anul 2007 s-au deschis şi primele pensiuni în satele Oanţu şi Pângărați
